DMCA, DSA și Directiva E-Commerce, comparate

Aceste trei noțiuni sunt folosite ca sinonime în conversație, deși nu sunt deloc interschimbabile. Au declanșatoare diferite, destinatari diferiți și — partea cea mai importantă — un domeniu de aplicare teritorial diferit. Acesta este un material de referință, nu o pledoarie; nu constituie consultanță juridică, iar acolo unde există un litigiu real, aveți nevoie de un avocat din țara respectivă, nu de o pagină web.

Cele trei instrumente, comparate

Comparație între cele trei instrumente

Instrument	Origine	Obligă un furnizor din străinătate	Ce face în mod concret
DMCA — 17 U.S.C. § 512	Statele Unite	Nu	Creează o exonerare de răspundere, condiționată de aplicarea procedurii notice-and-takedown. Legislație internă, nu un tratat, fără mecanism de eliminare extrateritorial.
Directiva e-Commerce 2000/31/CE	Uniunea Europeană	Nu	Condiționează protecția răspunderii de acțiunea cu promptitudine odată ce se ia cunoștință. Se aplică serviciilor societății informaționale stabilite într-un stat membru.
Digital Services Act (UE) 2022/2065	Uniunea Europeană	Uneori	Adaugă mecanisme de notificare, termene și semnalatori de încredere. Se aplică intermediarilor care oferă servicii în Uniune, un criteriu mai larg decât stabilirea.

DMCA — 17 U.S.C. § 512

Cel mai prost înțeles dintre cele trei, în mare parte pentru că numele lui este folosit ca verb. Secțiunea 512 nu obligă pe nimeni să elimine ceva. Le oferă furnizorilor o exonerare de răspundere (safe harbour) față de răspunderea financiară pentru încălcările comise de utilizatorii lor și condiționează această exonerare de mai multe elemente — printre care desemnarea unui agent, reacția promptă la notificările întocmite corespunzător și încetarea relației cu utilizatorii care încalcă legea în mod repetat, în circumstanțele adecvate.

Consecința practică este un stimulent, nu un ordin. Un furnizor american care ignoră o notificare nu comite o infracțiune prin faptul că o ignoră; pierde o apărare pe care ar dori mult să o păstreze. Pentru că această apărare valorează mai mult decât orice client în parte, decizia rațională este întotdeauna să elimine mai întâi. De aceea eliminarea pare automată acolo: sistemul este conceput astfel încât aceasta să fie opțiunea cea mai ieftină.

Contra-notificarea (counter-notice) prevăzută la § 512(g) există pentru a restabili materialul care a fost eliminat. Acolo unde nu s-a eliminat nimic, nu există nimic de contestat — motiv pentru care furnizorii din afara Statelor Unite nu au, în general, nicio procedură de contra-notificare. Ar fi o procedură fără obiect.

Directiva e-Commerce

Directiva 2000/31/CE acordă serviciilor societății informaționale o protecție condiționată împotriva răspunderii: un furnizor nu răspunde pentru informațiile stocate, cu condiția să nu aibă cunoștință efectivă despre caracterul ilicit al acestora și, din momentul în care ia cunoștință, să acționeze cu promptitudine pentru a elimina informațiile sau a bloca accesul la ele.

Două cuvinte poartă tot textul. Stabilit definește cui i se aplică Directiva — un furnizor cu un sediu stabil într-un stat membru, care desfășoară acolo o activitate economică. Iar promptitudine este lăsat în mod deliberat nedefinit, ceea ce în practică înseamnă «suficient de repede încât o instanță să nu vă pună la îndoială», ceea ce în practică înseamnă foarte repede.

Directiva nu prevede niciun format pentru notificări, ceea ce surprinde adesea. Cunoștința poate ajunge pe orice cale. Tocmai de aceea furnizorii din interiorul Uniunii tratează aproape orice mesaj cu aspect credibil drept cunoștință: din momentul în care sunteți informat, termenul curge, iar interpretarea cea mai prudentă a unui termen nedefinit este «acum».

Digital Services Act

Regulamentul (UE) 2022/2065 nu înlocuiește regimul răspunderii; construiește o procedură peste acesta. Pentru furnizorii de hosting, introduce un mecanism obligatoriu de notificare și acțiune, o obligație de motivare a deciziilor, tratament prioritar pentru semnalatorii de încredere și — pentru platformele foarte mari — un set de obligații care nu se aplică deloc furnizorilor obișnuiți.

Testul domeniului de aplicare este schimbarea importantă. DSA se aplică serviciilor intermediare oferite destinatarilor din Uniune, indiferent de locul în care este stabilit furnizorul, și impune furnizorilor din afara Uniunii care îndeplinesc acest test să desemneze un reprezentant legal în interiorul acesteia. Este un criteriu de legătură mai larg decât testul stabilirii din Directivă.

Dacă un anumit furnizor este vizat depinde de faptul dacă oferă servicii în Uniune, ceea ce, în termenii Regulamentului, presupune o legătură substanțială cu Uniunea — precum un sediu, un număr semnificativ de destinatari acolo sau activități de direcționare orientate către unul sau mai multe state membre. Un furnizor fără sediu, fără direcționare și fără o ofertă specifică Uniunii se află în afara domeniului de aplicare; un furnizor care face publicitate în limbile statelor membre și afișează prețuri în euro se află într-o cu totul altă situație.

Care dintre ele atinge un furnizor din străinătate

Redus la răspunsul practic:

• DMCA: niciun mecanism împotriva unui furnizor aflat în afara jurisdicției Statelor Unite. O notificare trimisă unui astfel de furnizor este corespondență. Poate fi o corespondență perfect politicoasă și perfect întemeiată, dar rămâne corespondență.
• Directiva e-Commerce: obligația depinde de existența unui sediu stabil într-un stat membru. Un furnizor care nu îl are se află în afara regimului — deci și în afara protecției acestuia, ceea ce contează doar dacă și-ar fi dorit-o.
• DSA: depinde dacă furnizorul oferă servicii în Uniune. Este singurul dintre cele trei care chiar merită verificat, pentru că răspunsul nu este automat negativ.

Ceea ce atinge un furnizor din străinătate, în toate cazurile, este un ordin judecătoresc emis de o instanță din propria jurisdicție a furnizorului. O hotărâre străină nu se execută nicăieri de la sine: trebuie recunoscută la nivel local, ceea ce înseamnă de obicei asistență juridică reciprocă și o instanță locală. Public, contradictoriu, lent — și, pentru majoritatea reclamanților, fără să merite efortul. Această asimetrie este întregul produs.

Dacă tocmai ați primit o notificare

1. Stabiliți cui i-a fost trimisă de fapt. Dacă a ajuns prin intermediul furnizorului dumneavoastră, jurisdicția furnizorului este cea care decide ce urmează, nu a dumneavoastră și nici a expeditorului.
2. Verificați dacă este un ordin sau o cerere. Aproape toate sunt cereri. Un ordin numește o instanță, un dosar și un judecător.
3. Nu răspundeți recunoscând nimic. Niciunul dintre cele trei instrumente nu impune un răspuns atunci când destinatarul se află în afara domeniului lor de aplicare, iar o recunoaștere rămâne valabilă într-un mod în care notificarea nu rămâne.
4. Păstrați-o. Volumul și tiparul contează mai târziu, mai ales dacă expeditorul parcurge o listă, în loc să citească efectiv site-ul dumneavoastră.
5. Obțineți consultanță juridică locală dacă este menționată o instanță. Acesta este momentul în care o pagină web încetează să mai fie utilă și intervine un avocat din țara respectivă.

Modul nostru de lucru este consemnat în scris, nu descris prin adjective: o notificare este înregistrată, marcată cu dată și oră, contorizată și transmisă clientului cuvânt cu cuvânt în termen de 24 de ore, iar în legătură cu serviciul nu se schimbă nimic. Politica DMCA descrie procedura din ambele perspective, iar raportul de transparență publică trimestrial câte notificări sosesc și câte eliminări au generat.

Scris de inginerii care administrează platforma și recitit acum 1 lună. Dacă ceva de aici este greșit sau depășit, spuneți-ne din panou — de acolo provine aproximativ jumătate dintre acestea.